poezii Craciun

Rugă spre staul

Dacă rătăcind în întuneric

Mi-ai aprins pe cer steaua,

Dacă descurajat văzându-mă

Tu ai rupt pânzele de lacrimi

Şi mi-ai desfăşurat albastrul,

Dacă în jalea care mă însoţea

Ai făcut să aud cântecul îngerilor,

Dacă ştiindu-mă zdrobit şi singur

Ai coborât la mine

Din cerul Tău de stele,

Doamne, întăreşte-mi piciorul

Să pot alerga spre staul,

Nu stinge steaua

Până nu voi ajunge la iesle;

Nu voi zăbovi arătându-mi darurile,

Voi striga numai:

„ Iată-mă, sunt numai al Tău!”

Iar Tu,

Privindu-mă,

Să te bucuri că m-ai creat.

Benone Catana

Fii pregătit!

Pe la capătul zilei,

Spre seară,

S-au risipit pe strazi

şi ultimele şoapte...

Betleemul cufundat în tăcere

Aşteaptă să coboare peste el,

Încă o noapte...

Nici o tzresărire,

Nici o scânteie care să prevestească

Că-n trecerea câtorva ceasuri

Se va împlini aici

Cea mai mare minune a lumii-

Pe cât de umană pe-atât de cerească:

Fiul lui Dumnezeu

Cel sfânt şi curat,

Se va descoperi lumii întregi

În chip de prunc

Frumos şi nevinovat!

Oare ce vor spune despre El

Cei ce de mult îl aşteaptă?

Acum, când pentru a păşi pe pământ

A mai rămas o singură treaptă?!...

Tăcere, multă tăcere

Fiul lui Dumnezeu se va naşte

Departe de onoruri şi slavă,

Dar foarte aproape de dispreţ şi durere.

Nu Îl aşteaptă nici o coroană de aur,

Dar are pregătită undeva

O cunună de spini;

Nu va purta nici inelul puterii regale,

Ci doar nişte răni de ocară

Pe frunte şi pe mâini....

Cât de trist, dar cât de-adevărat!

Lucrul acesta chiar aşa s-a-ntâmplat!

Dintr-o clipă într-alta

Aici pe pământ va avea loc din nou

O altă minune cerească:

Fiul lui Dumnezeu,

Cel odată străpuns,

Va îmbrăca în curând

Adevărata Sa mantie regească!

Lavinia Stoica-Gâţan

Mi-a răsărit...o stea

Mi-a răsărit deasupra o stea.

Ce s-a întâmplat, oare, în inima mea?
Simt un cântec ce mi-o cuprinde şi stăruie,

Simt o lumină ce se apropie şi mi-o învăluie.

Pe obraji, în loc de lacrimi, îmi curg stele...

S-a născut Isus în gândurile mele.

Şi cerul întreg pe pămât aş vrea să cobor,

Fiindcă voi fi şi înger şi mag, şi păstor.

Şi de la cer, praf de albastru mi s-a împrăştiat în mine

Am uitat cuvântul „ tristeţe”, cuvântul „ suspine” .

Singurele pe care le mai ştiu sunt cuvintele Sale

Şi din inimă îmi izbucnesc artificii de osanale.

Şi ninge cu fericire, ninge mereu...

Iar dragostea Sa face game

Pe claviatura sufletului meu.

Amalia Uba

Undeva aici

Doamne,

Singur în vremea rătăcirilor

La o răscruce de gânduri deşarte

Dezorientat stau în noapte

Şi torc în caierul vremii

Speranţe,

Speranţe ce-aş vrea

Să-mi dea veşti,

Să-mi dea veşti despre când s-o împlini

Vremea Ta.

Ca un fus mă învârt

Între degetele Tale

Şi-adun în juru-mi istorii ilustre

Şi istorii de jale.

Profeţii desluşesc lângă un tăciune aprins

Când în noapte orice foşnet s-a stins.

Ruginite şi-ascunse

Sunt slove ce mai spun despre Tine.

Eu acestea le caut,

Tu ştii, Doamne, bine.

Şi mai suflu-n cărbune

Scântei să mai dea...

Şi să vezi ce minune

În Cuvânt, undeva,

Dau peste aurul viu al Scripturii spunând:
”Şi, tu, Betleeme, Efrata...”

Şi-am dat ca să fug spre-nceput,

Când un cor de îngeri cânta:

„S-a născut!”

Căutam ce să-i duc,

Fără preţ tot era,

Şi în lacrimi ascunse-mi stătea veşnicia.

Şi mi-am pus într-o traistă

Aur şi smirnă

Iar deasupra sufletul meu,

Să le duc să le dau Domnului meu.

Şi de-atunci

Sunt tăcut ca o iesle,

Stăpâne,

An de an,

Zi de zi,

Ceas de ceas,

Te aştept să te naşti iar în mine.

Şi din zori până-n noapte târziu

Ieslea Ta vreau să-Ţi fiu,

Să rămâi undeva,

Undeva aici în inima mea.

Iacob Coman

Lacrimi de inger

Îngerule, încotro zbori

atât de grăbit?
Ai cumva vreo scrisoare

De dus sau de primit?

Sau, poate,

Vreo nouă planetă de privit?

Ia spune-mi: de ce atâta mister?

Aveţi vreo sărbătoare a îngerilor în cer?

Dar ia mai stai o clipă

Şi spune-mi cum se face,

Că parcă toate stelle curg încoace

Şi parcă cerul întreg o să vină.

Spune-mi şi mie:

De unde plouă atâta lumină?

Dar ce-i cu tine, îngerule?Plângi?

De tristeţe nu poate fi,

atunci plângi de bucurie

şi, sigur că da,

dintr-o simplă privire

aş fi ghicit că e aşa.

Oare nu cumva este El aici, pe pământ?

Oare nu cumva a coborât la oameni “ Cel Sfânt”?

Spune-mi de ce astăzi zbori în jos şi nu în sus?

Nu-i aşa că s-a născut Isus?

Deci dinspre El

radia către noi atâta iubire!

Îngerule,

Dacă nu te superi,

Aş plânge şi eu cu tine

De fericire.

Amalia Uba